Vineri , 5 Octombrie 2018

Jibou, oraşul „cu ochi imploratori”

 La începutul sezonului rece, oraşul Jibou „înfloreşte”. Atât parcul central, cât şi curtea Grădinii  Botanice vor avea o altă faţă. Copacii au fost pictaţi de elevii care frecvenetază cercul de pictură de la Clubul Copiilor Jibou, graţie unui proiect implementat de Primăria Jibou prin care se urmăreşte creşterea calităţii vieţii locuitorilor de aici.

Profesorul Ionel Baltă de la Clubul Copiilor Jibou ne surprinde din nou printr-o lucrare unică în România, realizată cu sprijinul primarului Dan Ghiurco, în cadrul proiectului european Servicii comunitare integrate pentru o viață de calitate. Astfel, în cadrul acțiunii, împreună cu elevii, pictează copacii din orasul Jibou (în parcul central și Grădina Botanică), transmițând în acest fel, prin artă, un mesaj stăruitor împotriva poluării mediului înconjurător, a tăierilor abuzive, a defrișărilor ilegale.

„Privind natura trebuie să ne dăm seama că suntem parte integrantă a ei și trebuie să luptăm pentru o natură frumoasă, curată și sănătoasă, pentru că de sănătatea ei depinde și sănătatea noastră, a copiilor noștri, de aceea trebuie să cultivăm o puternică dorință de a cunoaște, înțelege și ocroti natura, pământul”, subliniază profesorul Ionel Baltă.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

12 Decembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei