Joi , 25 Ianuarie 2018

Ionel Ciunt: „Anul viitor vor fi finalizate lucrările la Cinematograful Scala”

 „Anul viitor, în martie-aprilie, vor fi finalizate lucrările la Cinematograful Scala”. Declaraţia aparţine primarului municipiului Zalău, Ionel Ciunt, care a afirmat că la sfârşitul anului 2017 a fost semnat la Bucureşti un ordin care permite începerea lucrărilor la Cinematograf.

Mai exact, a fost semnat Ordinul de aprobare a indicatorilor tehnico-economici ai lucrării, astfel că în termen de 15 luni această lucrare se preconizează că va fi finalizată. Anunţul a fost făcut de către primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, în şedinţa de Consiliu local de joi, 25 ianuarie.

„Vreau să vă informez că la finalul anului trecut, la Bucureşti a fost semnat Ordinul 7.329  privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului „Reabilitarea şi modernizarea, dotarea şi extinderea Cinematografului Scala”. Valoarea totală este de 3,270 de milioane de euro, iar contribuţia noastră este de 151.000 de euro. Acest ordin trebuie dus la îndeplinire de CNI pentru că această instituţie va face de fapt investiţia în municipiul Zalău. Durata de realizare a investiţiei este de 15 luni: 2 luni proiectare şi 13 luni execuţie. Achiziţia se va face în acest an şi eu cred că anul viitor în martie-aprilie sau cel mai târziu la mijlocul anului viitor această investiţie să fie finalizată şi comunitatea noastră să beneficieze de acest proiect important”, a precizat Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.

Acest proiect presupune realizarea unui cinematograf şi a unui planetariu. 

Comentariile celorlalți

SORINC pe 25.01.2018 la 18:39
SA VEDEM CA SE SI FACE CEVA .. DE PROMISIUNI SUNTEM SATULI
SORINC pe 25.01.2018 la 18:39
SA VEDEM CA SE SI FACE CEVA .. DE PROMISIUNI SUNTEM SATULI

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

25 Iunie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei