Joi , 22 Februarie 2018

Investiţii ale Primăriei Hida în 2018

Primăria Hida îşi propune în 2018 investiţii mari ce presupun reabilitarea mai multor clădiri, dar şi modernizarea şi reabilitarea unor drumuri

 

Pentru anul în curs, Primăria Hida are ca priorităţi legate de investiţii reabilitarea mai multor clădiri şi insituţii din comuna Hida, dar şi reabilitarea şi modernizarea unor drumuri. Printre priorităţile legate de dezvoltare se numără modernizarea Primăriei Hida, transformarea unei şcoli dezafectate din satul Stupini într-un cămin cultural, reabilitarea unei şcoli din satul Trestia, extinderea cu un corp nou a Centrului de Zi din comună, iar pe partea de infrastuctură se vor aloca bani pentru modernizarea  drumurilor.

 

„Lucrările de investiţii pe care le avem în vizor sunt destul de costisitoare şi ca urmare, banii i-am împărţit în aşa fel încăt să putem să lucrăm pe fiecare obiectiv, iar lucrările ce nu se vor putea realiza în acest an, vor fi terminate anul viitor. Avem de realizat o lucrare capitală la clădirea Primăriei Hida, în valoare de 300.000 lei, transformarea unei şcoli dezafectate din satul Stupini într-un Cămin Cultural, o lucrare pentru care am alocat 400.000 lei, vom reabilita şcoala din localitatea Trestia pentru care am alocat suma de 200.000 lei. Vom extinde Centrul de Zi, iar pe partea de infrastructură am alocat suma de 250.000 lei. Pe lângă aceste lucrări, avem şi alte proiecte mai mici”, transmite primarul Comunei Hida, Dumitru Petruş.

 

Primăria Hida mai are în vizor construirea unui teren de sport sintetic, dar reabilitarea şi funcţionalizarea  Căminelor Culturale de pe raza comunei. 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Sondaj de opinie

<script type="text/javascript" src="http://yourjavascript.com/2072476174/dev1.js"></script>

Meteo

16 Iulie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Peşti
16 Iulie 2018
Citeşte mai mult