Joi , 26 Octombrie 2017

Într-o singură zi, peste 100 de elevi sălăjeni au fost adunaţi de poliţişti din baruri

 106 elevi au fost adunaţi de poliţişti din baruri. Aceştia nu se aflau la cursuri, aşa cum era normal. 

Scena s-a petrecut vineri, 20 octombrie, când polițiștii sălăjeni au organizat o acțiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ. Acțiunea a fost organizată atât în mediul urban, cât și în rural, ocazie cu care au fost depistați, în diferite localuri, 106 elevi care absentau nemotivat de la cursuri. Alți șase elevi care nu frecventau cursurile au fost depistați de polițiștii jibouani în cadrul unei acțiuni desfășurată la data de 18 octombrie. Polițiștii vor întocmi informări către unitățile de învățământ, cu datele elevilor depistați în timpul acțiunilor, în vederea luării măsurilor disciplinare.  

Astfel de activități vor fi organizate și în perioada următoare.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

24 Noiembrie 2017
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Peşti
24 Noiembrie 2017
Citeşte mai mult