Luni , 10 Septembrie 2018

Interviu cu Elena Mîndru, prezentă la Zalău în cadrul unui turneu de Jazz susținut în anul Centenar

Elena Mîndru și Orchestra Română de Tineret au sărbătorit alături de zălăuani, și  nu numai, anul Centenar, cu un turneu inedit de Jazz simfonic ce a umplut Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău vineri, 7 septembrie, cu iubitori de muzică de calitate. Mai mult decât atât, artista Elena Mîndru ne-a împărtășit modul în care a simțit publicul în seara concertului, în cadrul unui scurt interviu acordat la finalul momentului muzical, chiar pe scena evenimentului.

 

Ioana Gale: Cu ce gând ați venit azi la Zalău și cum ați simțit publicul de aici?

 

Elena Mîndru: La Zalău a fost excelent,  a fost incendiar, ne bucurăm că am reușit să venim cu o orchestră atât de mare și de numeroasă pe această scenă. Am mai fost în formulă mult mai restrânsă cu formația mea și e total altfel sentimentul când venim cu o orchestră întreagă alături de noi.

 

I.G.: Dacă ar fi să o înțelegem pe artista Elena Mîndru printr-o singură notă muzicală, care ar fi aceea? De ce?

 

E.M.: Fa#. E o notă foarte prezentă în muzica mea. Cred că e o notă între bucuros și melancolic, un fel de echilibru și chiar jumătatea octavei, dacă ar fi să o luăm așa.

 

I.G.: Care e amprenta pe care o lași acestui gel muzical (Jazz)?

 

E.M.: Aș vrea să cred că ceea ce e în sufletul meu e ceea ce las asupra muzicii pe care  o cântăm pe scenă.

 

I.G.: Care e mesajul care merge mai departe în acest an Centenar dat fiind faptul că turneul vostru însumează trei genuri muzicale: muzica clasică, elemente de folclor și Jazz?

 

E.M.: Mesajul nu vine neapărat din combinația celor trei genuri. Ceea ce am vrut să spunem prin combinația lor este faptul că muzica este universală îndiferent de gen și că lucurile funcționează împreună. Trebuie doar să fie o perspectivă potrivită, la fel și cu Centenarul și Independența României, modul în care o sărbătorim și modul în care vrem să vedeam acești 100 de ani.

 

I.G.: Cum am putea înțelege sau cum ai putea traduce contribuția fiecărui membru al orchestrei?

 

E.M.: Este necesară fiecare contribuție și fiecare răsuflare contribuie la totalul pe care îl producem noi în fiecare concert.

 

I.G.: Care sunt, dacă sunt, limitele exprimării artistice?

 

E.M.: Categoric, nu sunt limite! Exprimarea artistică merge dincolo de orice limite și mi se pare că asta înseamnă artă, a merge dincolo de limite.

 

I.G.: Care sunt diferențele, dacă ele există, între modul în care percepe această muzica publicul străin și cel autohton?

 

E.M.: Depinde foarte mult de piese, depinde de lucrări, depinde de limba în care cântăm. De exemplu, piesele în limba română sunt mai bine înțelese în România, în străinătate sunt înțelese foarte frumos, însă nu neapărat prin text, cât prin muzica în sine, iar cu piesele în limba engleză, spre exemplu, poate se întâmplă invers, publicul străin percepe mai bine textul, iar aici, lumea percepe mai degrabă muzica.

 

I.G.: Un mesaj de final, un gând pentru viitor?

 

E.M.: Să fiți prezenți la cât mai multe concerte live, să susțineți muzica, cultura și să nu uitați că suntem fericiți, că am reușit să fim 100 de ani independenți!

 

Așadar, sute de zălăuani s-au adunat la Casa de Cultură a Sindicatelor pentru a se bucura alături de Elena Mîndru și Orchestra Română de Tineret de Anul Centenar printr-un turneu inedit de jazz simfonic, un turneu prin care organizatorii au urmărit realizarea unui eveniment de calitate superioară ce a continuat  în mai multe orașe din România care nu dispun de filarmonică proprie. A fost o seară pe placul sufletului, o întrepătrundere de genuri muzicale ca jazz, muzică clasică și elemente de folclor dătăroare de sens mai ales acum, în anul Centenar.

Concertul a reprezentat un concept unic organizat în Romania și a urmărit susținerea tinerilor compozitori și a noilor lucrări simfonice scrise de aceștia, dialogul între genurile muzicale și mobilitatea muzicienilor participanți.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

24 Septembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei