Adresa
oras, România
telefoane
office@salajeanul.ro
Miercuri , 12 Februarie , 2020

Impozite eliminate pentru jurnalişti

de Alina Rad

Proiectul de lege depus la Camera Deputaţilor care îl are ca iniţiator pe social-democratul Valeriu Steriu  a introdus, la capitolul privind  impozitul pe venit, un punct prin care sunt scutite de la plata impozitului pe venit „persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art.76 alin (1) – (3) şi pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, ca urmare a desfăşurării activităţii de jurnalism, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al ministrului Finanţelor”.

Proiectul introduce şi o definiţie a jurnalismului: „cercetarea, investigarea, interpretarea şi comunicarea ştirilor şi informaţiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului şi a altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcţionării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra şi edita imaginile şi sunetul şi pentru transmiterea pentru emisiunile radio şi de televiziune a imaginilor şi sunetelor, precum şi a altor tipuri de semnale de telecomunicaţii terestre, marine sau aeriene, care se desfăşoară în baza unui contract de muncă şi în a unui contract de drepturi de autor”.

Proiectul de lege a fost adoptat la Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional,  cu majoritate de voturi. Din 268 de deputaţi prezenţi, au votat pentru 174, din care 112 de la PSD, 19 de la UDMR, 8 de la PMP, 11 de la minorităţi şi 16 de la Pro Europa. Împotrivă au votat 2 deputaţi de la PNL. S-au abţinut de la vot un social democrat, 61 de liberali, 22 de deputaţi USR şi doi din partea minorităţilor. Un alt deputat USR nu a votat.

Deputatul liberal sălăjean Lucian Bode s-a abţinut de la vot, în timp ce deputatul UDMR Seres Denes, deputatul PSD Iuliu Nosa şi deputatul ex-PSD Liviu Balint au votat pentru eliminarea impozitului pe venit pentru jurnalişti.

Este vorba despre acelaşi proiect de lege care prevede şi majorarea valorii tichetelor de masă pentru angajaţi de la 15,18 lei la 20 de lei de la 1 martie.