Sambătă , 27 Ianuarie 2018

Florin Răcoare a pierdut lupta cu boala

Florin Răcoare, tânărul care s-a luptat timp de aproape un an cu o boală crâncenă: leucemia, a pierdut “bătălia”. După ce și-a petrecut mai multe luni la o clinică din Italia, acolo unde trebuia să se realizeze transplantul de cellule stem, în urmă cu câteva săptămâni, el a ajuns acasă, în România, întrucât pe corpul său au pus stăpânire infecțiile, care nu au permis intervenția medicilor. La recomanadarea acestora, Florin s-a întors acasă, cu speranța că aceste infecții vor dispărea.  

 

 

"Din fericire am avut o perioada la început când tratamentul părea sa funcţioneze bine în cazul nostru. Când ne pregăteam toate forţele şi energiile pentru transplant, au apărut infecţiile de care nu am reuşit să mai scăpăm. Din nefericire, aceste infecţii persistă de ceva timp şi vor mai persista, iar din acest motiv şi la recomandarea medicilor din Italia, ne-am întors în România. Vom rămâne aici până când vom scăpa de aceste infecţii. Sper să ne revenim cât mai repede ca să ne putem întoarce în Italia. Vă rugăm să rămâneţi alături de noi prin rugaciuni şi gânduri în aceasta luptă dureroasă", a precizat în acel moment prietena sa, Adina Călin, pe rețelele de socializare.


Din păcate, starea lui de sănătate nu a revenit la normal iar în noaptea de vineri spre sâmbătă, inima lui a încetat să mai bată.

 

Reamintim că la vârsta de 30 de ani Florin Răcoare a fost diagnosticat cu leucemie, o boală care a evoluat galopant. Potrivit apropiaţilor, în data de 15 iulie ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă zi din viața lui, ziua nunții, începutul unei noi etape din viață, alături de Adina, aleasa inimii sale. Din păcate, viața l-a pus pe Florin la grea încercare. În cursul lunii aprilie 2017 a aflat că suferă de leucemie. Ceea ce părea să fie oboseala creată de muncă, dedicare, pregătirea nunții lui cu Adina, s-a dovedit a fi o boală cruntă. Pentru a stopa avansarea bolii s-au început ședințele chinuitoare de chimioterapie, care nu au avut rezultatele așteptate. Doctorii din ţară i-au spus lui Florin că nu se mai poate face nimic. Soluția a venit de la o clinică din Italia, costul tratamentului fiind, însă, unul foarte ridicat. O comunitate întreagă s-a mobilizat în acel moment pentru Florin, astfel că, în doar trei săptămâni s-a adunat suma de 150.000 de euro din donații.

 

Din păcate, aici se înceheie povestea de viață a lui Florin Răcoare. 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

11 Decembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Vărsător
11 Decembrie 2018
Citeşte mai mult