Joi , 12 Aprilie 2018

Festivalul-Concurs „Tradiţii Silvane” caută noi copii și tineri talentați

Au început înscrierile la ediţia din acest an a concursului naţional de promovare a folclorului autentic


Copiii și tinerii sunt invitați să participe la cea de-a IX-a ediție a Festivalului Concurs Național de cultură populară „Tradiții Silvane”, care se va desfășura în intervalul 3-4 mai, la Casa Orăşenească de Cultură din Șimleu Silvaniei. Concursul este prevăzut cu trei secțiuni: „Cântecul străbun”, „Pictură” și „Țesături și cusături tradiționale”. Pentru fiecare secțiune a concursului se vor oferi premiile I, II și III și premii speciale, iar cel mai talentat participant va fi răsplătit cu marele premiu.

Proba obligatorie pentru fiecare participant va consta în interpretarea unei doine sau a unei balade, fără acompaniament, și a unui cântec ritmat, cu acompaniament. Conform regulamentului, piesele interpretate trebuie să fie inedite și să reprezinte zona de proveniență a participantului. Instrumentele admise în concurs sunt: frunza, fluierul, cavalul, naiul, cobza, vioara, taragotul, clarinetul și țambalul.

 

Costumul popular al concurenților trebuie să reprezinte zona de proveniență a lor și poate fi confecționat din pânză de cânepă, in, bumbac, lână, piele postav, paie, mătase și os. Costumul fetelor trebuie să fie alcătuit din opinci de piele, obiecte sau ciorapi din pânză sau lână; fustă, poale, rochie; şorţ, catrinţă, zadie; vestă, cojoc, ilie; zgardă sau mărgele, părul împletit în codiţe sau cosiţe şi straiţă, dacă este cazul. Costumul băieţilor va fi alcătuit din opinci de piele, ciorapi sau obiele, cioareci, gaci, cămaşă cu modele cusute în alb, vestă, cojoc, clop de paie sau postav, care poate fi împodobit cu pană de păun sau o floare; căciulă din lână, brâu de piele şi traistă, dacă este cazul. 


Scopul acestui concurs este de a valorifica și promova folclorul autentic și costumul popular românesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, fără elemente de kitsch. Fișa de înscriere, cerințele concursului și alte informații utile puteți găsi aici.

 

Evenimentul este organizat de Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei în parteneriat cu Primăria Orașului Șimleu Silvaniei, Centrul de Cultură și Arta Sălaj şi Asociația Culturală „La Fântâna Dorului” Șimleu Silvaniei, sub egida Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice şi a Inspectoratului Școlar Județean Sălaj.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

20 Aprilie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Taur
20 Aprilie 2018
Citeşte mai mult