Joi , 3 Octombrie 2019

Drum reabilitat între Crișeni și Cehu

Drumul Județean 108D, dintre Crișeni și Cehu Silvaniei, va fi reabilitat și modernizat în cadrul unui proiect de aproape 49 milioane de lei, derulat de către Consiliul Județean Sălaj și confinanțat prin POR 2014-2020. Investiția se va derula pe parcursul a 30 de luni, acordul contractual fiind semnat în cursul acestei săptămâni.
 
Sectorul de drum amintit face legătura între Drumul Național 1H, Drumul Național 1F și Drumul Național 1C, reprezentând unica legătură a locuitorilor comunelor Crișeni, Dobrin, și Sălățig, cu municipiul Zalău și orașul Cehu Silvaniei, respectiv cu drumurile europene și naționale din regiune.
Investiția se va derula pe parcursul a 30 de luni, din care 4 luni sunt alocate realizării proiectării tehnice și alte 26 de luni execuției lucrărilor de modernizare și reabilitare. Principalele categorii de lucrări vizează creșterea capacității portante a drumului, modernizarea structurii rutiere dar și asigurarea stabilității corpului drumului în zonele afectate de alunecări de teren sau în zonele cu cedări locale ale acestuia. Sunt prevăzute, de asemenea realizarea de șanțuri - amenajarea podurilor și podețelor transversale existente sau realizarea de poduri și podețe transversale noi, dacă este cazul, realizarea de trotuare și amenajarea unor stații de autobuz și refugii în zonele unde acestea sunt necesare, precum și executarea lucrărilor de siguranță rutieră.
 
Proiectul de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ108D:Crișeni — Cehu Silvaniei are o valoare totală de aproape 49 milioane de lei și este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională – Programul Operațional Regional 2014-2020.
Investiția se alătură celorlalte lucrări demarate de către Consiliul Județean Sălaj, ce vizează aproape 162 km de drumuri județene care vor fi reabilitați și modernizați, reprezentând segmente situate pe traseele a 7 drumuri județene. 6 dintre acestea, dintr-un total de 7 proiecte de reabilitare și modernizare a unor tronsoane de drumuri județene, reprezintă proiecte derulate prin fonduri europene nerambursabile, respectiv prin PNDL I. Valoarea totală a proiecte este de aproape 411 milioane de lei, cu o contribuție a Consiliului județean de peste 10 milioane de lei.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

21 Octombrie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei