Miercuri , 11 Iulie 2018

Donaţie pentru maternitatea Spitalului. Şase pătuţuri de ultimă generaţie au intrat în dotarea secţiei de neonatologie

 Şase pătuţuri au intrat în dotarea maternităţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, graţie unei donaţii venite din partea Crucii Roşii.

Acţiunea este parte a campaniei ,,Hai să dăruim un nou început pentru un nou-născut”, desfășurată în cadrul parteneriatului dintre Procter&Gamble, PROFI și Crucea Roșie Română. Proiectul s-a finalizat prin dotarea maternității Spitalului Judeţean cu pătuțuri noi și lenjerii de pat.

 

„Astăzi(n.r marţi), în cadrul campaniei ,,Hai să dăruim un nou început pentru un nou-născut”, Crucea Roşie a reuşit să doneze şase pătuţuri şi 365 de cearşafuri pentru secţia de neonatologie a Spitalului Judeţean şi sperăm să fie de mare folos”, au precizat reprezentanţii Crucii Roşii, filiala Sălaj.

 

Proiectul a debutat în luna iunie 2017, și a avut loc în două etape, menite să le ofere nou-născuților confortul necesar în primele zile de viață. Donaţia făcută maternităţii din Zalău este una care vine să completeze dotările deja existente, după cum precizează doctorul Melinda Baizat, medic specialist neonatologie. 

 

„Asistăm la primirea unei donaţii din partea Crucii Roşii. Este vorba despre o serie de şase pătuţuri care ne vor completa activitatea şi ne va înfrumuseţa secţia. Aceste pătuţuri înseamnă un mediu mai plăcut pentru mămici şi mai confortabil pentru copii. Până în acest moment dispunem de aproximativ 30 de pătuţuri, astfel că acestea şase sunt foarte bienvenite întrucât cele pe care le avem sunt şi generaţii mi vechi aşadar, vor fi înlocuite de aceste pătuţuri, de generaţie mai nouă”, a precizat Melinda Baizat, medic specialist neonatologie.

 

În total, la nivel naţional, au fost donate 128 de pătuțuri noi și 10.450 de lenjerii de pat donate maternităților din România. 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

18 Decembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Vărsător
18 Decembrie 2018
Citeşte mai mult