Vineri , 6 Iulie 2018

Desperado şi Mircea Rusu Band, la Șimleu Silvaniei

Pe parcursul celor trei zile a Festivalului „La Fântâna Dorului”, un eveniment ce va avea loc în intervalul 13-15 iulie, la Șimleu Silvaniei, Primăria orașului pregătește și un moment muzică ușoară și propune două trupe  îndragite de șimleuani pentru ziua de sâmbătă, Desperado şi Mircea Rusu Band,  programate să evolueze începând cu ora 21,00, pe scena ce va fi amplasată în Parcul Cetăţii.

„În perioada 13-15 iulie, în orașul Șimleu Silvaniei se desfășoară la Festivalul «La Fântâna Dorului» și având în vedere că în ziua de sâmbătă sunt mai puține activități, ne-am gândit să mai animăm atmosfera și să invităm  două formații de muzică ușoară, respectiv Desperado şi Mircea Rusu Band. Am emis o hotărâre de Consiliu Local prin care am stabilit niște spații de închiriat în incinta Cetății, acolo unde va avea loc concertul, astfel încât cheltuielile legate de plata artiștilor de sâmbătă să fie susținute din acele închirieri. Așadar, orașul nu va fi implicat din punct de vedere financiar. Avem multe proiecte europene pe care trebuie să le cofinanțăm și ne-am gândit ca în acest an să nu ținem zilele orașului. Susținem festivalul (n.r „La Fântâna Dorului”) și, cu ajutorul sponsorilor, cele două formații care vor avea un program ce va începe la ora 21,00 și se va termina în jurul orei 24,00 ”, a transmis primarul orașului Șimleu Silvaniei, Septimiu Țurcaș.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

23 Iulie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop