Vineri , 5 Iulie 2019

Dacă e miercuri, e teatru

Asociația Pro Teatru, redeschide Curtea Artiștilor, cel mai mare proiect teatral organizat vreodată în județul Sălaj. Proiectul presupune amenajarea unui spațiu neconvențional, curtea unei case din cartierul zalăuan Traian și transformarea spațiului într-un teatru de vară.

În fiecare miercuri din intervalul 10 iulie-25 septembrie, în Curtea Artiștilor se va juca câte o piesă, spectacolele fiind produse de către teatre independente din București, Sibiu, Cluj și Petroșani.

 

„Avem cel mai mare proiect teatral făcut de noi până acum în Sălaj şi anume Curtea Artiştilot 2019. Avem pe parcurul lunilor iulie, august şi septembrie, cel puţin un spectacol de teatru pe săptămână. Am hotărât ca miercurea să fie ziua oficială a teatrului, aşa că în fiecare miercuri vom avea un spectacol. În sfâşit Zalăul are o agendă cultural-teatrală pe o perioadă mai lungă de timp. Spaţiul este unul inedit, neconvenţional: o curte de casă în cartierul Traian.unde vor fi amenajate o scenă, tribune pentru public, reflectoare, decoraţiuni şi tot ce este necesar pentru un aspect plăcut şi pentru desfăşurarea unui spectacol de teatru”, a precizat vineri, 5 iulie, în cadrul unei conferinţe de presă, Darius Prodan, preşedintele Pro Teatru.

Programul lunii iulie cuprinde piesele "Născut în 90’", "Nimeni nu știe ce e în inima mea", "Mă cheamă Leila" și "Monoloagele Vaginului". Bilete se pot achiziționa online pe site-ul entertix.ro.

 

Proiectul are şi o componentă finanţată de către Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj ce constă în piese de teatru pentru cei mai mici dintre spectatori: „Scufiţa Roşie” (23 iulie), “Anaz şi dragonul” (14 august) şi “Micul prinţ” (4 septembrie) sunt spectacolele pregătite pentru copii de către tineri actori din Sibiu şi Bucureşti.

În fiecare zi de duminică, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană, Asociaţia Pro teatru va organiza seri de lectură şi open-book.

Prezent la conferinţa de presă, managerul Centrului de Cultură, Daniel Săuca, a vorbit despre importanţa unui astfel de proiect pentru municipiul Zalău şi nu a exclus includerea lui în structura instituţie pe care o conduce: „Zalăul nu a avut niciodată teatru. Să nu uitaţi acest amănunt istoric. Nu a avut nici operă, nici filarmonică, de-a lungul istoriei sale, Zalăul a fost gazda unor evenimente teatrale şi acesta este tristul adevăr. În ultimii ani s-au creat premise pentru a putea discuta despre un asemenea demers şi cred că până la urmă se va crea o instituţie publică teatrală în Sălaj. Să vedem dacă în perioada următoare vom găsi pârghiile administrative pentru a gândi un asemenea proiect”.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

17 Septembrie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Leu
17 Septembrie 2019
Citeşte mai mult