Luni , 20 Martie 2017

Cum investeşte mediul de afaceri francofon în educația din Transilvania

 Reprezentanții mediului de afaceri francofon manifestă un interes constant și activ față de mediul educațional din Transilvania. Prin interacțiunile cu elevii școlilor de profil teoretic, tehnic sau vocațional, oamenii de afaceri mizează pe direcționarea tinerilor spre domenii de actualitate și pe orientarea spre competențe precum gândirea inovativă, comunicarea "de marketing" sau integrarea în echipe de lucru. De asemenea, reorientarea spre limba franceză, considerată drept un atuu major al unui viitor angajat într-o companie francofonă, reprezintă o încurajare adresată tinerilor de a se diferenția în parcursul lor profesional și de a-și deschide șansa promovării într-o țară francofonă.

Această inițiativă a firmelor francofone este vizibilă în Transilvania prin intermediul seriei de concursuri Premiile Cluburilor Francofone de Afaceri. Aflată la cea de-a treia ediție, competiția a presupus un concurs organizat pe trei domenii inovatoare - IT, ecoindustrie și sănătate - însumând 114 dosare jurizate de către firmele francofone partenere. Concurența a fost acerbă, iar deliberarea juriului una dificilă, fiind desemnate trei dosare cele mai bune pentru fiecare domeniu de concurs propus.

Din județul Sălaj, şase echipe din două unități de învățământ (Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău şi Colegiul Naţional „Silvania” Zalău) s-au înscris la două secțiuni și au obținut premii și rezultate semnificative.

Potrivit Cristinei Hossu, inspector şcolar pentru limbi modern, la secţiunea ecoindustrie, premiul I a fost obţinut de Bogdan Sergiu Ioan, Miere Vlad Ciprian, coordonaţi de prof. Tudoricescu Rădița și prof. Ana Daciana, de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău. La secţiunea sănătate, de amintit este rezultatul echipajului de la Colegiul Naţional “Silvania” care a obţinut locul patru (78 pct), echipaj format din Cosma Felicia si Ilieș Andreea, coordonate de prof. Pop Dorina și prof. Turcu Mihaela Anca.

În vederea recunoașterii implicării și efortului depus în realizarea dosarelor de participare de către profesori și elevi deopotrivă, mediul de afaceri francofon, reprezentat de cele două cluburi, organizează o Festivitate de premiere a tuturor participanților în data de 20 martie 2017, începând cu ora 11:00, la Casino Centru de Cultură Urbană Cluj-Napoca.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

22 Noiembrie 2017
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Rac
22 Noiembrie 2017
Citeşte mai mult