Marţi , 30 Ianuarie 2018

Cu spatele la viitor. Pasivitatea prelungită a politicii externe românești

 Extern...

            Nu a trecut nici un an de când președintele Klaus Iohannis începea o promițătoare campanie externă de promovare a României și a intereselor românești. Ofensiva politicii externe a președintelui a fost declanșată într-un moment foarte oportun, plin de incertitudini legate de Brexit, în contextul unui set de alegeri prezidențiale și parlamentare în state-cheie ale Uniunii Europene, dar și la scurt timp după schimbarea administrației americane. Președintele României s-a numărat printre primii patru lideri ai UE invitați la Casa Albă, ceea ce a reprezentat o confirmare a importanței pe care Washington-ul o acordă Parteneriatului Strategic dintre România și SUA. Mai mult, președintele american a reconfirmat angajamentul american față de articolul 5 al Tratatului Alianței Nord-Atlantice.

Klaus Iohannis a continuat cu o vizită la Berlin, unde s-a întâlnit cu cancelarul Angela Merkel. Președintele României a pledat pentru o relație transatlantică puternică, declarând că „SUA e importantă pentru UE și UE e importantă pentru SUA. Nu trebuie să optăm între NATO și UE, ci trebuie să colaborăm”. Prin aceste mesaje de sinergie și complementaritate România s-a prezentat ca un potențial mediator între Franța și Germania, pe de o parte, și între SUA și UE pe cealaltă parte.

            A urmat vizita de stat a președintelui francez Emanuel Macron la București, care dincolo de dosarele discutate, rezolvate sau rămase în suspans, a reprezentat un moment bun al politicii externe a României. Macron pare a fi un lider carismatic care, cel puțin momentan pare să fi preluat inițiativa politică europeană, legitimat fiind de succesul electoral masiv din primăvara trecută, și care nu obosește în a-și promova ideile, atât în Europa, cât și în Africa sau Asia.

            Așadar, România a dat semne că ar avea credibilitatea necesară să joace rolul de liant între părțile importante ale UE, dar și în relația transatlantică, având relații bune cu toate părțile implicate. Prin aceste întâlniri cu cei mai importanți șefi de stat și/sau guvern europeni și americani, Klaus Iohannis a plasat România în nucleul dur al UE, dar și alături de cel mai valoros partener de securitate – SUA – insistând pe faptul că parteneriatul european cu cel transatlantic nu se exclud.

            ...versus Intern

            „Dați-mi o bună politică internă, ca să pot face o bună politică externă” spunea Nicolae Titulescu. Așa cum am spus într-un material anterior, România pare a fi însă țara teoriilor inversate. S-a realizat ceva remarcabil în politica externă, într-un interval de câteva săptămâni în 2017: România și-a creat un profil internațional bidimensional, puternic proamerican dar și proeuropean concomitent, realizare pe care puține state europene mai au în acest moment. Chiar dacă acest profil ambivalent va fi greu de menținut, intenția prezidențială de a face din România o placă turnantă între Washington și Bruxel rămâne una semnificativă. Dar cum nici o minune nu ține mai mult de trei zile, iată că politica internă ne trădează din nou. Lideri politici semi-docți aruncă în derizoriu ofensiva politico-diplomatică inspirată a președintelui Iohannis, scoțând la suprafață întreaga neseriozitate, mizerie și micime a partidelor și politicienilor români. Repetatele schimbări de prim-miniștri, chiar de către partidul care deține majoritatea parlamentară și propune componența și șeful executivului, nu fac altceva decât să transmită cele mai clare semnale de instabilitate și lipsa oricărei predictibilități. Înlocuirea fostului prim-ministru Sorin Grindeanu, cu doar câteva zile înaintea unei vizite pre-stabilite la Washington, unde oficialul român trebuia să îl întâlnească pe Secretarul de Stat american Rex Tillerson, schimbarea fostului ministru al apărării Adrian Țuțuianu, cu o zi înainte ca un oficial al Departamentului Apărării al SUA să vină la București, și cea mai recenta, și poate monumentală gafă, așa-numita demisie a lui Mihai Tudose, cu o zi înaintea sosirii la București a prim-ministrului Japoniei, Shinzo Abe. Vizita delegației japoneze ar fi putut reprezenta pregătirea unor investiții foarte importante, atât pentru România cât și pentru legăturile cu Europa Centrală, în contextul tratatului de liber schimb. Un minim de bun-simț și o minimă percepție și cunoaștere a importanței politicii externe ar fi impus acordarea unei atenții maxime acestui eveniment, în nici un caz debarcarea propriului prim-ministru. A meritat pierderea a miliarde de dolari sub forma unor investiții sau, mai grav, pierderea credibilității României pe plan extern? Sau în autismul lor și în înțelegerea fragmentată și deformată a adevăratelor interese ale României, politicienii (încă) nu au înțeles că ambițiile propriii și propășirea materială personală nu fac parte din descrierea postului? Ne-am obișnuit deja cu reacțiile nervoase, vorbele necugetate și nu de puține ori injurioase ale comunicatorilor de partid de mâna a doua și a treia, la adresa celor care #rezistă. Însă retorica construită în afara oricărei logici și cu totul descalificantă, ignoră adevărul, iar discursul preferat se învârte în jurul statului paralel și al protestatarilor, fără nici cea mai mică urmă de demnitate în a recunoaște că propriile guvernări și programe sunt doar niște eșecuri, respectiv himere populiste vândute unui public înfometat la propriu.

            Am putea aminti și despre lipsa, deja cronică, a României la Forumul de la Davos, însă comportamentul României față de Davos este deja un caz izolat în regiune, iar absența oficialilor români de la Forumul Economic Mondial nu face decât să întărească neîncrederea partenerilor externi în România. „Criza românească se manifestă în trei dimensiuni: politică, economică și instituțională”. Așa se vede din exterior. Și nu e nimeni să combată această opinie. Putem afirma că politica românească este caracterizată de o formă de incultură primitivă, a unui homo sapiens care se simte bine în peștera lui, a unui sistem politic care preferă să stea cu spatele la viitor. E un complex provincial manifestat de oameni care au o rezervă în a merge la Davos (și nu numai), pentru că nu sunt pregătiți să susțină teze și idei.

            Guvernul 3.0

            PSD este un partid creativ. După ce a reușit să își masacreze două guverne în mai puțin de un an, PSD ne propune varianta 3.0 a unui guvern feminist. Probabil că și guvernul Dăncilă va fi unul de sezon, deși pedigree-ul teleormănean al actualului prim-ministru ar trebui să fie o garanție a longevității. Din păcate lipsa unei culturi a proiectelor și documentelor programatice, substituite de programe inepte, neviabile și exclusiv populiste, este rețeta de succes a eșecului progresului României. Iar în lipsa unei opoziții sănătoase și principiale, alegătorul român se va întoarce mereu de unde a plecat, repetând ciclul consum nesăbuit – creștere economică nesănătoasă – recesiune – sărăcie – alegere majoritară a unui partid corupt care împarte pomeni. 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

12 Decembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Leu
12 Decembrie 2018
Citeşte mai mult