Adresa
oras, România
telefoane
office@salajeanul.ro
Marţi , 18 Iulie , 2017

Crescătorii de ovine primesc bani pentru comercializarea lânii

de Cioban Smaranda

Crescătorii de ovine vor primi un sprijin financiar de un leu pe kilogram pentru lâna comercializată. Măsura a fost aprobată de Guvernul României şi se finanţează prin bugetul de stat.

Hotărârea de Guvern care viza alocarea unui ajutor de minimis pentru crescătorii de ovine care comercializează lână a fost adoptată. În consecinţă, beneficiarii vor primi un leu pe kilogram pentru lâna comercializată. Pentru a beneficia de acest sprijin, fermierii trebuie să deţină o exploataţie înregistrată în Registrul Naţional al Exploataţiilor şi să facă dovada comercializării cantităţii de lână care solicită acordarea sprijinului. „Este vorba de o schemă de ajutor de minimis care are o finanțare de 36 de milioane de lei, iar banii se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prevăzute pe anul 2018. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăși suma de 15.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc într-o singură tranșă anuală”, transmite un comunicat remis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Precizăm că fermierii din judeţul Sălaj au atras de nenumărate ori atenţia asupra dificultăţilor cu care se confruntă, în special în ceea ce priveşte comercializarea lânii, explică preşedintele Asociaţiei Ovis Sălaj, inginerul Nicolae Ţap.

Derularea acestui sprijin se face prin direcțiile pentru agricultură județene. Beneficiarii sunt persoanele fizice care au atestat de producător, persoanele fizice autorizate, persoanele juridice și orice forme asociative cu personalitate juridică, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale cu condiţia să îndeplinească acele condiţii de eligibilitate menţionate.