Joi , 18 Mai 2017

Conferinţa de Sterilizare: peste 400 de specialişti din domeniul medical, prezenţi la Zalău

Peste 400 de specialişti din domeniul medical, atât din ţară, cât şi din străinătate, au participat la cea de a VIII-a ediţie a conferinţei de sterilizare. Zalăul a devenit, astfel, pentru celelalte spitale din ţară, un model în lupta cu infecţiile din domeniul sanitar. 

Şi de această dată au fost prezenţi la Zalău specialişti în domeniul medical din Anglia şi Malta, care au prezentat noutăţi în domeniul prevenirii infecţiilor. A opta ediție a evenimentului organizat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău s-a desfăşurat sub tema „Pacientul pe primul loc. Cele mai bune practici de prevenire a infecțiilor asociate activității medicale”. Conferinţa a oferit participanţilor un program variat, care a cuprins multe dintre problemele cheie din domeniul prevenirii infecţiilor, probleme cu care se confruntă spitalele, nu doar în România, ci şi în Europa.

După cum preciza la începutul conferinţei Ramona Marincaş, directorul de îngrijiri medicale a Spitalului Judeţean, Zalăul a devenit un etalon pentru alte spitale din ţară, care s-au alăturat acestei conferinţe. „Tema conferinţei de anul acesta este «Pacientul pe primul loc-cele mai bune practici de prevenire a infecţiilor asociate activităţii medicale». E o temă pe care noi o abordăm an de an, în care includem pacientul ca principal beneficiar al serviciilor medicale şi ne gândim întotdeauna la siguranţa lui. Şi anul acesta avem o participare internaţională foarte numeroasă- membri ai Societăţii de Prevenire a Infecţiilor din Marea Britanie, o societate de renume din Europa, vor veni să ne spună despre noi metode de prevenire a infecţiilor pe care să le adoptăm şi noi. Avem cea mai mare participare din ţară de până acum. Avem toată harta României prezentă, spitale mari din Bucureşti, Cluj, Constanţa, Iaşi, Timişoara. Ne dorim să se întoarcă înapoi cu informaţii bune dela această conferinţă. Pentru ei avem pregătite două ateliere de practică, ce se vor desfăşura pe toată perioada conferinţei, în care asistenţi din spitalul nostru arată cum se efectuează tehnicile şi procedurile de prevenire a infecţiilor”, a spus Ramona Marincaş, director de îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.

La conferinţă a luat parte şi preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, care a lăudat iniţiativa Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.
Prezent la deschiderea oficială a celei de a VIII-a ediţii a Conferinţei de Sterilizare, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, a vorbit despre calitatea serviciilor oferite de Spitalul Judeţean pacienţilor săi.

În continuarea lucrărilor conferinţei, informaţiile privind organizarea şi funcţionarea unui Serviciu Central de Sterilizare au fost oferite, atât prin lucrările prezentate, cât şi prin expoziţia medicală specializată, de către Staţia Centrală de Sterilizare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

17 Noiembrie 2017
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Fecioara
17 Noiembrie 2017
Citeşte mai mult