Joi , 7 Decembrie 2017

Concert caritabil: „Colind din suflet pentru suflet”

 Ajuns la cea de a V-a ediţie, concertul caritabil „Colind din suflet pentru suflet” s-a dovedit şi de această dată un adevărat succes. Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău a fost plină până la refuz, la eveniment participând peste 520 de persoane.

Manifestarea de suflet, organizată de Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău, Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Sălaj, Clubul „Rotary” Zalău şi Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău, a reunit gândurile cele mai curate ale elevilor şi ale invitaţilor pentru a aduce, prin colindul sfânt, magia sărbătorilor de iarnă în inimile celor prezenţi.

„Şi pentru că spiritul Crăciunului, al tuturor sărbătorilor de iarnă, aprinde flacăra iubirii, a toleranţei, a solidarităţii faţă de semenii noştri, prin bunăvoinţa dumneavoastră, a celor care ați acceptat să deveniți solidari pentru o lume mai bună, acest Colind din suflet, pentru suflet... va deveni un zâmbet, o rază de lumină pentru copiii care provin din familii cu statut socio-economic scăzut, familii aflate în încercări, cărora cu greu le pot face faţă”, au precizat, în deschiderea evenimentului, organizatorii.

Au adus mesajul colindelor, trăind împreună mirajul unei seri de iarnă, Grupul de colindători „Flori de măr” al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Zalău, Grupul de colindători „Tradiții” al Liceului de Artă „Ioan Sima” Zalău, Grupul de colindători „Rezu” al Școlii Gimnaziale Plopiș, Carmina Orientalis și invitații speciali, Grupul de colindători al Școlii Populare de Arte „Liviu Borlan” Baia Mare.

Concertul Colind din suflet pentru suflet şi-a dovedit şi de această dată latura umanitară. Preţul de intrare la concert a fost 10 lei, astfel că organizatorii au reuşit să vândă peste 500 de bilete. Banii vor fi direcţionaţi spre persoane aflate în dificultate financiară acum, în prag de Crăciun. Organizatorii urmează să identifice cazuri sociale şi să-şi îndrepte atenţia asupra acestora. 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

11 Decembrie 2017
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Gemeni
11 Decembrie 2017
Citeşte mai mult