Luni , 20 Martie 2017

Comunicat de presă

 Zalău, 17 martie 2017 - Consecvenţi cu programul Partidului Naţional Liberal pentru dezvoltarea judeţului Sălaj prezentat în campaniile electorale din anul 2016, consilierii PNL din cadrul Consiliului Judeţean au propus în şedinţa de aprobare a bugetului pentru anul în curs, un amendament la proiectul de buget prin care administraţia judeţeană să îşi asume dezvoltarea unui parc industrial.

Deşi majoritatea partidelor politice au inclus în lista lor de priorităţi crearea unui parc industrial, reprezentanţii celorlalte formaţiuni par să fi uitat de promisiunile de campanie. Mai mult, consilierii PSD şi UDMR s-au străduit, atât în şedinţa de comisii, cât şi în cea de plen, să contracareze argumentele PNL. De menţionat că iniţiativa liberalilor sălăjeni a venit însoţită şi de o documentaţie serioasă, folosită de omologii din Cluj pentru înfiinţarea parcurilor industriale, fiind ştiut impactul pozitiv pe care l-au adus parcurile industriale în economia judeţului vecin.

În cele din urmă, majoritatea PSD-UDMR a fost de acord să includă în bugetul pe acest an o poziţie distinctă pentru contractarea unui studiu de oportunitate în vederea înfiinţării unui parc industrial pe raza judeţului Sălaj. Vorbim de un prim pas în acest sens şi suntem convinşi că, în ciuda reticenţei arătate de majoritatea din CJ, dezvoltarea unui parc industrial ar reprezenta o şansă pentru judeţul nostru, un argument în plus ca investitorii să fie atraşi pentru afaceri în zonă, iar tinerii sălăjeni să rămână şi să muncească la ei în judeţ, fără a fi nevoiţi să plece în străinătate sau în alte judeţe.

Pe de altă parte, consilierii judeţeni ai PNL s-au abţinut de la votarea bugetului pentru acest an – un buget al subdezvoltării în care, din totalul de aproximativ 175 de milioane mai puţin de un sfert sunt dedicaţi dezvoltării, în comparaţie cu alte judeţe unde accentul este pus pe dezvoltare şi nu doar pe funcţionarea chinuită a instituţiilor din subordine. La articolul 91 din legea  215/2001, cea mai importantă atribuţie a Consiliului Judeţean este aceea de a asigura dezvoltarea economico-socială a judeţului. Pe acest plan nu s-a întâmplat nimic semnificativ. Şi, totuşi, ne costă (pe cetăţenii acestui judeţ) 135 de milioane lei numai funcţionarea Consiliului Judeţean. De altfel, incapacitatea conducerii Consiliului Judeţean de a administra corect banii sălăjenilor rezidă şi din suma imensă care rămâne, de la un an la altul, ca excedent bugetar (în acest an suma este de aproape 44 de milioane de lei). Practic, conducătorii administraţiei judeţene se dovedesc incapabili de a cheltui pentru dezvoltarea Sălajului chiar şi banii pe care îi au la dispoziţie. Cu alte cuvinte, excedentul înregistrat în 2016 (de 43,9 mil lei) este mai mare, în sine, decât întregul buget propus şi aprobat azi pentru dezvoltarea judeţului (adică 39,4 mil lei!!!!). În comparaţie cu judeţul Satu Mare, raportul dezvoltare/funcţionare este aproape inversat. Iar dacă facem o comparaţie cu judeţul Cluj lucrurile arată cu totul altfel – excendentul lor este foarte mic, îşi investesc banii în parcuri industriale, incubatoare de afaceri, care au atras investitori şi angajaţi calificaţi. Toate acestea în condiţiile în care Sălajul, după aproape 13 ani de adminsitraţie PSD, se află pe ultimele locuri în ţară şi în regiune ca dezvoltare economică. 

Al doilea motiv pentru care grupul PNL s-a obţinut de la votul pe buget a fost reprezentat de atitudinea nefirească a PSD-UDMR de a refuza sprijinul pentru reabilitarea casei Iuliu Maniu. Cu un an înainte de centenarul Marii Uniri, act istoric la care Iuliu Maniu a avut o contribuţie determinantă, administraţia judeţeană ar trebui să evalueze la justa valoare simbolurile sălăjene, fără a invoca motive puerile precum mutarea unui perete, a unui gard, sau neclaritatea unei semnături.  

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

28 Mai 2017
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

26 Mai 2017
EUR EUR
4.5573 lei
USD USD
4.0641 lei
CHF CHF
4.1860 lei

Horoscop

Vărsător
28 Mai 2017
Esti un om ca oricare altul si azi simti ca faci parte, cu adevarat, dintr-un colectiv cu drepturi egale, fara…
Citeşte mai mult