Adresa
oras, România
telefoane
office@salajeanul.ro
Miercuri , 27 Septembrie , 2017

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, șapte ani de existență

de Cristina POP

 Înfiinţat la 1 octombrie 2010, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj se află la ceas aniversar. Împlineşte şapte ani de existenţă.

În aceşti ani au fost puse în scenă peste 320 de spectacole ale Ansamblului folcloric „Meseșul”, în țară și în străinătate, 259 de persoane au absolvit cursurile Școlii Populare de Arte și Meserii. Şi activitatea publicistică a fost una bogată în tot acest timp. 177 de cărți au văzut lumina tiparului la Editura „Caiete Silvane”, iar revista „Caiete Silvane” a ajuns la numărul 152, însumând şi 52 de suplimente.

Instituţia are ca obiect de activitate conservarea și promovarea culturii tradiționale, misiune îndeplinită şi prin intermediul Ansamblului folcloric „Meseșul”, al Școlii Populare de Arte și Meserii, al Revistei și Editurii „Caiete Silvane”, pe care le are în componenţă.