Vineri , 6 Septembrie 2019

Cele mai EFICIENTE plante medicinale din România, pe care NU trebuie să le cumperi

 

Cele mai EFICIENTE plante medicinale din România, pe care NU trebuie să le cumperi


Nu știm sigur dacă motivul este comoditatea sau faptul că ne este ușor să dăm 3-4 lei pe o cutie de ceai de plante, dar dintr-un motiv anume, am ajuns să cumpărăm plante care se găsesc peste tot pe lângă noi. În contextul în care încerci să faci economii indiferent de obiectivul tău, și în care consumul în exces duce la poluarea accelerată a planetei, este timpul să începi să îți cheltuiești mai responsabil resursele. România este o țară foarte bogată în plante medicinale, iar tu, le poți găsi pe majoritatea dintre cele mai eficiente aproape oriunde. 


Mai jos, iată câteva dintre ele:


Măceșul


Măceșul, Rosa canina în denumirea oficială, este un arbust care poate atinge 2-3 metri și este folosit ca plantă medicinală încă din antichitate. În România, măceșul se găsește peste tot, la deal sau la câmpie, chiar și în parcurile urbane, astfel ai cu siguranță de unde să îi culegi fructele care fac atât de mult bine. 


Primăvara acesta face o floare parfumată frumos, motiv pentru care vei găsi măceș și în orașe. În lunile august-septembrie, se pot recolta fructele care vor fi folosite, în special, pentru ceai. Măceșele au un efect puternic asupra sistemului imunitar, întărindu-l, astfel vei putea să previi răcelile, sau să lupți mai bine împotriva lor. Este un remediu bun și pentru gingivită și dureri dentare. Află aici mai multe beneficii ale măceșului. 


Mușețel


Mușețelul este una dintre cele mai populare plante folosite ca remedii naturiste, atât sub formă de infuzie, cât și în cosmetice. Ceaiul de mușețel are beneficii multiple datorită substanțelor deosebite pe care le are în componență. Printre efectele acestuia se numără: ajutor împotriva insomniilor, calmarea stomacul, calmarea durerilor menstruale, ameliorarea inflamațiilor, îmbunătățirea sănătății cardiace, ameliorarea și calmarea afecțiunilor cutanate. 


Din fericire, nu este nevoie să cumperi flori de mușețel. Asta deoarece, dacă ești atent, le găsești în curte sau undeva pe lângă aceasta. Mușețelul este considerat o buruiană de către agricultori, asta pentru că se găsește peste tot, de la grădini, la marginea șanțurilor. De fapt, probabil, prima ta experiență cu floarea de mușețel a fost atunci când ai rupt una de pe jos deoarece mirosea frumos și ai aflat ulterior că este o plantă foarte specială. 


Coada-șoricelului


Planta de a cărei denumire râdeam în hohote atunci când eram mici, este considerată de mulți regina plantelor medicinale românești. Aceasta este una dintre cele mai răspândite din România, fiind găsită pe pajiști, pe drumurile de la țară și chiar în spațiile verzi din mediul urban. Este ușor de recunoscut datorită inflorescenței albe bogate, așa că nu este nevoie să o cumperi. Culege-o atunci când soarele este stăpân pe cer, la amiază, deoarece uleiurile volatile au cea mai mare concentrație atunci.

 

Ceaiul de coada-șoricelului are efecte ginecologice benefice, dar este un ajutor de nădejde și împotriva durerilor de cap puternice, precum și în răceală și gripă. La nivel cutanat, este bun în lupta cu acneea, calmând tenul. În plus, este recomandat pentru pielea uscată, având efect hidratant și luptând împotriva eczemelor. 


Așadar, încetează să mai cheltui bani pe aceste plante. Fă o plimbare în natură și creează-ți astfel propria colecție de plante medicinale pentru orice durere. 



Sursa foto: shutterstock.com, pexels.com




Salajeanul TV

Meteo

15 Septembrie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Fecioara
15 Septembrie 2019
Citeşte mai mult