Mai multe puncte de colectare a gunoiului menajer din municipiul Zalău „au beneficiat” de modificări în scopul păstrării curăţeniei în jurul lor. Aceste modificări au constat în plasarea pubelelor de gunoi într-un cadru de metal cu gratii, acoperit, astfel încât acesta să poată fi ferit de ploaie, dar şi de iniţiativa căutătorilor prin gunoaie. Prevăzut cu încuietori cu chei, în acest spaţiu accesul la pubele se face doar de către lucrătorii firmei de salubrizare. Cadrul de metal mai este prevăzut cu un orificiu suficient de încăpător pentru dimensiunea unui sac de gunoi normal. Cu toate acestea rezultatul modificărilor s-a dovedit a fi total opus aşteptărilor, deoarece înălţimea la care trebuie ridicat gunoiul este de multe ori prea mare, fiind accesibil doar adulţilor. Mai multe despre aceste modificări vom afla însă de la locuitorii din municipiu.
„Nu putem scăpa de căutătorii în gunoi. Le spunem de „n” ori, noi plătim gunoiul ăsta. De multe ori nici nu te poţi scăpa de ei. Aici îşi fac nevoile, dacă zici ceva te înjură şi te face în chip şi fel. Pe cuvânt dacă nu ţi-e frică să laşi un copil să vină cu punga cu gunoiul! Sunt ăştia care cerşesc!”
„Să nu le mai dea voie să caute!”
„Şi noaptea, şi ziua ţi-e frică să ieşi din casa afară. Aşa am ajuns aici în Zalău”.
„Şi îi ajută şi Primăria. Le dă şi haine, şi mâncare, masă caldă. Iar noi, din cât avem plătim!”
„Ar trebui păzite, pentru că dacă vine cineva dimineaţa cu punga imediat vin şi le împrăştie!”
Acestea sunt opiniile locuitorilor din municipiul Zalău referitoare la felul în care reuşesc autorităţile să gestioneze situaţia containerelor în care se colectează deşeurile menajere. Mingea este în terenul autorităţilor. Oamenii au nevoi mici, dar decente. Marchează cineva pentru un lucru bine făcut?