Adresa
oras, România
telefoane
office@salajeanul.ro
Luni , 8 Iulie , 2019

Caiete Silvane, număr dedicat Zalăului

de Andreea Vilcovschi

 

Și în acest an „Caiete Silvane”, revista de cultură a Sălajului, în colaborare cu Primăria Municipiului Zalău, ne oferă un număr special dedicat urbei în care trăim.

Numărul din iulie îi îmbie pe cititori să mediteze la identitatea locală a urbei, la un parcurs comun sub semnul unui oraș european ce stă să se nască.

 

În paginile reviste, Elena Musca ne amintește că în perioada interbelică a existat un manual de geografie pentru clasa a II-a primară, intitulat „Primele cunoștințe generale și Județul Sălaj”, în timp ce Marin Pop scrie despre activitatea despărțământului Zalău al Astrei, sub conducerea primarului Nicodim Cristea.

Dănuț Pop ne aduce în atenție Zalăul, așa cum era la mijlocul veacului trecut, Mihaela Sabou scrie despre modă și divertisment în Zalăul interbelic, iar Valer Simion Cosma dezvoltă proiectul „Artiști la Muzeu” și oferă o privire subiectivă asupra orașului de azi. Viziunea unor intelectuali români din Sălaj despre poetul Ady Endre face subiectul articolului semnat de László László, Victor Cioban se întreabă dacă prezența la Zalău a artistului Lotz Károly a fost una efectivă sau folclor urban, iar Carmen Ardelean ne atrage atenția că Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” va împlini 50 de ani în 2019.

Alte articole dedicate Zalăului sunt semnate de Viorel Tăutan, care scrie evocarea „Zalăul, printre prieteni”, și de Viorel Mureșan, ce compune un tablou critic al unui album de pictură al artistului vizual născut la Zalău, Ioan Augustin Pop.

 

Tot în acest număr al revistei „Caiete Silvane” pot fi citite poeme de Mihaela Călina Miclea (născută la Zalău), versuri și proză ale câștigătoarelor ediției din acest an a Concursului de creație literară „Iuliu Suciu”, precum și un scurt text al lui Daniel Săuca despre două repere ale vieții literare din Sălaj: Cenaclul „Silvania” și publicația "Caiete Silvane".

Paginile publicației includ și mesajul primarului Ionel Ciunt, care îi invită pe toți cei interesați la cea de-a XXII-a ediție a Zilelor municipiului Zalău, ce va avea loc între 26-28 iulie, în aceeași perioadă cu Festivalul „Ecouri Meseșene”.