Marţi , 16 Ianuarie 2018

Bode vrea alegeri anticipate

 Preşedintele PNL Sălaj atacă dur PSD-ul în urma crizei politice pe care a generat-o din nou prin demisia premierului Tudose.

 

Lucian Bode nu vede o ieşire din această criză perpetuă cu PSD la guvernare şi propune declanşarea alegerilor anticipate.

 

„Este o mare mizerie ceea ce face PSD. În mai puţin de un an de când a vândut iluzii românilor, cu un program electoral cu care a câştigat alegerile parlamentare în 2016. Din păcate, după o mironosiţă, după o fată mare în politică, şi mă refer la Grindeanu, au venit cu un bolovan, şi nu greşesc când spun asta, pe numele lui Mihai Tudose, care, dincolo de cifre, de politici publice şi măsuri aplicate arată că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, democratic, politic, economic şi nu în cele din urmă social. Aici ne-a adus guvernarea PSD-ALDE, cele două guverne Grindeanu şi Tudose. Am crezut, până în ultima clipă, şi după ce şi-a dat demisia Mihai Tudose că este un bărbat politic şi nu pune România într-o situaţie mai mult decât jenantă şi mă refer la anularea întâlnirii pe care o avea, istorică pot să spun, cu premierul japonez. Practic,  ne demonstrează acest ultim gest al domnului Tudose că nu-l interesează şi nu l-a interesat nicio clipă România, ci doar reglările de conturi din interiorul PSD. Din păcate, suntem în această situaţie şi ieşire nu prea avem. Eu şi Partidul Naţional Liberal susţinem categoric că, în acest moment, după un an de minciuni şi de aşteptări ale românilor, clasa politică are obligaţia să se  întoarcă la votul românilor. Propunerea noastră, a liberalilor, este cea de a declanşa procedura alegerilor anticipate şi cu acest prilej putem să aflăm dacă, într-adevăr, românii au încredere în politicile PSD, care s-au dovedit a fi falimentare sau îşi doresc o altă cale, cred eu, calea dreaptă,  o Românie îndreptată spre drumul cel drept, pe drumul european. Ce se va întâmpla, vom vedea”, a declarat Lucian Bode pentru Sălăjeanul ieri, înainte de şedinţa conducerii PNL, în cadrul căreia s-a decis adoptarea unei poziţii oficiale.

 

„Concluzionez: PSD s-a decredibilizat prin acest ultim gest de a-şi demite şi cel de-al doilea prim-ministru. N-ar fi nicio problemă dacă ar fi în opoziţie şi s-ar decredibiliza până ar ajunge sub pragul electoral. Problema este că, prin ceea ce fac, afectează iremediabil viaţa de zi cu zi a românilor”, a punctat liderul liberalilor sălăjeni. 

Comentariile celorlalți

Edy pe 17.01.2018 la 19:50
Daca PNL voia anticipate, d ce nu ați nominalizat un candidat la consultările de la Cotroceni? Și vorbiți de 'bărbați politici'?! L-ați lăsat singuri pe Iohannis și acum bateti din gura. Fain.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

25 Iunie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Scorpion
25 Iunie 2018
Citeşte mai mult