Luni , 25 Februarie 2019

Bega Blues Band, în concert la Centrul de Cultură

 Sala „Dialoguri europene” de la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj va găzdui joi, 28 februarie, de la ora 18, un nou spectacol din seria "Jazz la Centru". De această dată, publicul va putea urmări evoluția formației timișorene Bega Blues Band. Cea mai longevivă şi titrată din ţară, deţinătoare a Diplomei de Excelenţă, acordată de Primăria Timişoarei şi de Consiliul Judeţean Timiş, Bega Blues Band a fost declarată cea mai bună formaţie de blues jazz din România, ani de-a rândul.

Fondată de Béla Kamocsa, trupa îşi continuă traiectoria artistică, la cotele cele mai înalte, aşa cum şi-a dorit cel care a înfiinţat-o. Johnny Bota şi Lică Dolga, cei care au mai rămas din trio-ul iniţial, au chemat alături de ei muzicieni din generaţii diferite, împreună cu care au participat la numeroase festivaluri, emisiuni radio şi TV din România şi din străinătate. Grupul este format din Maria Chioran – voce, Lucian Nagy – instrumente de suflat, Toni Kühn – claviaturi, Mircea Bunea – ghitară, Johnny Bota – bas, Lică Dolga – baterie. Valoarea grupului Bega Blues Band este atestată prin obţinerea Premiului de Jazz al Uniunii Compozitorilor şi al Fundaţiei Muzza pentru Cea mai bună formaţie a anului şi prin nominalizarea CD-ului „Zboina neagră – In memoriam Kamo” la Discul Anului. Programul prezentat la acest concert de către faimosul grup timişorean cuprinde piesele incluse pe cel mai recent album, în curs de apariţie, Mall Blue.
Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

26 Martie 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei