Marţi , 12 Mai 2020

Bani pentru fermieri

30 de milioane de euro sunt, începând de ieri, la dispoziția fermierilor. Banii se acordă prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin trei sesiuni de depunere a cererilor de finanțare.

 

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat lansarea, începând din 11 mai, a trei sesiuni de primire a cererilor de finanțare. Este vorba despre submăsura 5.1 – beneficiari publici și privați, submăsura 5.2 și submăsura 17.1 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

 

Astfel, în perioada 11 mai – 31 iulie 2020 se va desfășura prima sesiune din 2020 pentru depunere on-line a cererilor de finanțare prin submăsura 5.1 ”Sprijin pentru investițiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile și ale evenimentelor catastrofale probabile” și prin submăsura 5.2 ”Sprijin pentru investiții privind refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, de condiții de mediu adverse și de evenimente catastrofale”.

 

De asemenea, tot din 11 mai și până în 30 noiembrie 2020 solicitanții pot depune on-line cereri de finanțare la AFIR pentru submăsura 17.1 ”Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor – sesiune destinată asigurării culturilor de toamnă aferente anului 2019 și aferente culturilor de primăvară pentru anul 2020”.

 

Depunerea cererilor de finanțare la AFIR pentru cele trei submăsuri se face doar on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, începând din data de 11 mai 2020.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

25 Aprilie 2020
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei