Vineri , 23 Februarie 2018

Bani, arme şi muniţii, ridicate de poliţişti în urma percheziţiilor

 5 persoane au fost reţinute, iar 16.000 de lei, un pistol cu gaz de calibrul 9 mm. şi 27 de cartuşe nepercutate au fost ridicate, în urma a peste 100 de percheziţii efectuate de poliţiştii din Arad, în Bucureşti şi în 16 judeţe, printre care se numără şi judeţul Sălaj, într-un dosar penal de evaziune fiscală, cu prejudiciul de 2 milioane de euro.

La data de 22 februarie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub supravegherea Parchetului de pe Lângă Tribunalul Arad, au efectuat 101 percheziţii.  Percheziţiile au fost efectuate în Bucureşti şi în judeţele Arad, Hunedoara, Timiş, Gorj, Giurgiu, Mehedinţi, Iaşi, Galaţi, Olt, Argeş, Cluj, Ilfov, Tulcea, Dolj, Sălaj şi Caraş - Severin, în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de aproximativ 2 milioane de euro.
La activităţi au participat şi poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice din judeţele pe teritoriul cărora s-au efectuat percheziţiile, coordonate de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice - I.G.P.R..
În urma percheziţiilor, din sediul unei firme din Arad şi dintr-un imobil din Deva, au fost ridicaţi 16.000 de lei, un pistol cu gaz de calibrul 9 mm şi 27 de cartuşe nepercutate. Din cercetările efectuate sub coordonarea procurorului de caz a reieşit că, în perioada 2010-2017, administratorii a două societăţi comerciale cu sediile în Arad, ar fi înregistrat în evidenţele contabile mai multe facturi fiscale fictive. Documentele ar fi fost emise de administratori, doi bărbaţi, de 34 şi 42 de ani şi de un contabil, o femeie de 45 de ani, către mai multe societăţi comerciale cu sediile în Hunedoara, Timiş, Gorj, Giurgiu, Mehedinţi, Iaşi, Galaţi, Olt, Argeş, Cluj, Ilfov, Tulcea, Dolj, Sălaj şi Caraş - Severin şi în Bucureşti.
Au fost puse în aplicare 27 de mandate de aducere, iar în urma administrării probatoriului, cele trei persoane şi alţi doi bărbaţi, administratori ai unei societăţi comerciale din Strehaia, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

22 Septembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Scorpion
22 Septembrie 2018
Citeşte mai mult