Vineri , 6 Octombrie 2017

Atenţie la coşurile de fum!

Având în vedere faptul că sezonul rece își face tot mai simțită prezența şi locuitorii din judeţ deja fac foc pentru încălzire, încep să apară şi incendiile cauzate de coşurile de fum. În acest sens, pompierii vin în sprijinul cetățenilor cu sfaturi referitoare la coșurile pentru evacuarea fumului și a gazelor fierbinți.
Astfel, coşurile pentru evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi, trebuie curăţate de către personal specializat în domeniu cel puţin o dată pe an (în cazul utilizării de combustibil gazos) şi cel puţin de două ori pe an (în cazul sistemelor de încălzire alimentate cu combustibil lichid şi solid), dar obligatoriu înainte de începerea sezonului rece
La trecerea prin acoperiş a hornului se va lăsa o distanţă de cel puţin 10 cm între faţa exterioară şi elementele combustibile ale acoperişului.
Nu este permis ca în coşuri sa fie încastrate elemente combustibile ale acoperişului sau planşeului, de exemplu  căpriori, grinzi, scânduri.
Este bine să cunoaşteţi     regulile şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la instalarea şi folosirea coşurilor şi a burlanelor de fum. Astfel, coşurile din zidărie vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor şi acoperişurilor astfel: în spaţiul dintre coş şi planşeu se introduce un strat de izolator incombustibil (din zidărie, gips carton ignifug, clingherit) sau două straturi de pâslă îmbibate cu argilă; la trecerea prin acoperiş, prin lăsarea unei distanţe de cel puţin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele acoperişului, iar golul produs se închide cu un şorţ de tablă; coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 - 0,8 m; coşurile din zidărie vor fi permanent întreţinute fără crăpături şi curăţate. Este interzis a se folosi coşurile din zidărie netencuite. Coşurile de fum din metal (burlane) nu vor fi instalate la o distanţă mai mică de 70 cm faţă de pereţii de scândură sau paiantă.
Verificarea periodică a cazanelor şi a recipienţilor sub presiune de către personal autorizat ISCIR, este obligatorie.
În cazul producerii unui incendiu anunţaţi evenimentul, cât mai rapid posibil, la numărul unic de urgenţă 112.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

14 Decembrie 2017
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei