Marţi , 16 Octombrie 2018

APIA începe plățile. Fermierii pot să-şi verifice conturile

Oficialii APIA Sălaj le dau veşti bune fermierilor. Aceştia dau asigurări că „începând cu data de 16 octombrie se vor efectua plățile în avans pentru cererile depuse în Campania 2018. La plata în avans, fermierilor li se va achita un procent de 70 la sută din cuantumul total al plăților directe.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Sălaj va demara începând cu data de 16 octombrie plățile în avans pentru cererile depuse în Campania 2018. Directorul instituţiei, Călin Perneş, îi asigură pe fermieri cu privire la această promptitudine.

„La nivelul judeţului Sălaj stăm foarte bine. Suntem pregătiţi, astfel că marţi, la ora 00:00, începem plăţile în avans. Avem efectuate deja decizii pentru ANAF la aproximativ 4.000 de dosare şi se vor face zilnic decizii de plată. Până la data de 30 noiembrie, sperăm să ajungă să fie toţi fermierii cu plata în avans efectuată. Astfel, începând de miercuri, fermierii pot să-şi verifice conturile întrucât cel puţin o zi stau banii în trezorerie, cel mai probabil”, a precizat pentru Sălăjeanul Călin Perneş, directorul Direcţiei Agricole Sălaj.

Cuantumurile pentru schemele de plată care intră la avans în acest an sunt următoarele: Schema unică de plată pe suprafață: 102,5 euro/ha; Plata redistributivă pentru intervalul 1 ha – 5 ha inclusiv: 5 euro/ha și peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv: 50,3 euro /ha; Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu: 58,2 euro/ha; Plata pentru tinerii fermieri: 25,8 euro/ha.

Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, în funcție de suprafețele eligibile. Cursul la care se vor efectua aceste plăți este 4,66 lei/ euro.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

18 Noiembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Scorpion
18 Noiembrie 2018
Citeşte mai mult