Miercuri , 25 Ianuarie 2017

ANAF: Ce declaraţii pot fi depuse până vineri, 27 ianuarie?

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj informează prin intermediul unui comunicat de presă că termenul de depunere a declaraţiilor şi de efectuare a plăţilor fiscale se prelungeşte până în 27 ianuarie, având în vedere că data 25 ianuarie a fost precedată de patru zile nelucrătoare.

Ce declaraţii pot fi depuse până vineri, 27 ianuarie?

Potrivit comunicatului remis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj 27 ianuarie este termenul limită de depunere pentru următoarele documente:

- FORMULARUL 094, numit şi Declaraţia privind cifra de afaceri în cazul persoanelor impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic şi care nu au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în anul precedent

- FORMULARUL 097, numit şi Notificarea privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare,

- FORMULARUL 100, numit şi Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar, trimestrial, alte termene

- FORMULARUL 112, numit şi Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, pentru luna precedentă, pentru trimestru precedent

- FORMULARUL 208, numit şi Declarația informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, aferente semestrului precedent

- FORMULARUL 224, numit şi Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii decembrie 2016

- FORMULARUL 300, numit şi Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar, trimestrial, semestrial sau anual

- FORMULARUL 301, numit şi Decontul special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă

- FORMULARUL 307, numit şi Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

12 Decembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Rac
12 Decembrie 2018
Citeşte mai mult