Joi , 22 Iunie 2017

AFIR: Cum poţi obţine peste 600.000 de euro de la Uniunea Europeană?

Mult aşteptatul ghid al solicitantului pentru investiţii în procesarea şi marketingul produselor din sectorul pomicol a fost publicat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Sprijinul poate ajunge până la 900.000 euro pentru întreprinderile mici şi 1.100.000 euro pentru întreprinderile mijlocii. Proprietarii marilor întreprinderi pot obţine o finanţare până la 1.500.000 euro.

Submăsura 4.2a „Investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol” se adresează persoanelor care doresc să investească în procesarea fructelor. Valoarea maximă a sprijinului acordat în cadrul schemei GBER 4.2a pentru întreprinderi micro şi mici este de 600.000 euro/ proiect și de până la 900.000 de euro pentru acele proiecte prin care se realizează un lanț alimentar integrat. Pentru proiectele realizate de întreprinderi mijlocii se pot obține fonduri nerambursabile de până la 800.000 de euro pentru finanțarea unui proiect sau, în cazul în care realizează un lanț alimentar integrat, sprijinul crește până la maximum 1.100.000 de euro. Întreprinderile mari beneficiază de o finanțare de până la 1.000.000 de euro pentru un proiect de investiții, iar în cazul în care investițiile duc la realizarea unui lanț alimentar integrat, valoarea crește la 1.500.000 de euro”, anunţă comunicatul de presă remis de AFIR cu ocazia publicării ghidului consultativ.

„Pentru investiții legate de producerea de băuturi alcoolice din produse agricole/ pomicole vor fi sprijinite doar proiectele realizate de microîntreprinderi și forme asociative (grupuri de producători și cooperative). Sprijinul acordat va fi de 200.000 de euro pentru microîntreprinderi și de 300.000 de euro pentru formele asociative”, transmite AFIR.

În ceea ce priveşte investiţiile care fac obiectul acestei finanţări, Adrian-Ionuţ Chesnoiu, directorul general al Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a precizat că printre activităţile eligile se numără: fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase, conservarea în zahăr a fructelor, a nucilor, a cojilor de fructe și a altor părți ale plantelor, mai exact, fructe confiate, precum și fabricarea dulciurilor sub formă de tablete și pastile. „De asemenea, sunt eligibile activități privind distilarea, rafinarea și mixarea băuturilor alcoolice, respectiv fabricarea de băuturi alcoolice distilate (whisky, coniac, gin, lichioruri), fabricarea de băuturi mixte cu alcool distilat, amestecarea alcoolurilor distilate, dar și fabricarea alcoolurilor neutre”, a adăugat Ionuţ Chesnoiu.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Sondaj de opinie

<script type="text/javascript" src="http://yourjavascript.com/2072476174/dev1.js"></script>

Meteo

22 Octombrie 2017
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Berbec
22 Octombrie 2017
Citeşte mai mult