Luni , 20 Noiembrie 2017

Adrian Popan este președintele PMP Sălaj

 Membrii organizației județene a Partidului Mișcarea Populară au participat sâmbătă la Conferința Județeană ,,Împreună mișcăm Sălajul”, în cadrul căreia s-a ales noua conducere. În sala de conferințe a Hotelului Severus din Zalău au participat la alegerea noii conduceri 112 delegați cu drept de vot. Pentru funcția de președinte a existat un singur candidat, respectiv președintele interimar Adrian Popan. Membrii PMP Sălaj l-au ales pe Adrian Popan cu unanimitate de voturi.

 

Alături de delegați au fost și senatorul de Sălaj Vasile Cristian Lungu, care este președinte al PMP Cluj, dar și reprezentanți ai conducerii centrale, respectiv președintele executiv al partidului - Eugen Tomac și președintele regional pe Regiunea de Nord-Vest - Adrian Todoran.

 

Doar vechii pemepiști au fost convocați

 

Alegerile de sâmbătă sunt primele alegeri organizate după fuziunea cu fostul UNPR, prin absorbție. Deși această fuziune a fost înregistrată, pe rol sunt mai multe contestații, astfel că nu s-a clarificat încă problema juridică a noului PMP. Acesta a fost motivul prezentat de către conducerea PMP Sălaj în legătură cu faptul că la conferința de alegeri s-a optat doar pentru delegați din vechiul PMP.

,,Nu am vrut să le creăm probleme de niciun fel colegilor noștri care provin din fostul UNPR și am decis să organizăm alegerile doar cu reprezentanți ai vechiului PMP”, a precizat președintele ales, Adrian Popan.

Invitații prezenți la conferința județeană au ținut să felicite noua conducere și pe președintele ales și să-și exprime încrederea în Adrian Popan. Atât Eugen Tomac, președinte executiv la nivel național al partidului, cât și deputatul Adrian Todoran au insistat pe mesajul de încredere față de noul președinte, în contrapondere cu vechea opțiune care pentru ei, ca partid, s-a dovedit perdantă.

 

,,Am avut onoarea de a participa, în calitate de vicepreşedinte al Partidului Mişcarea Populară, la conferinţa judeţeană a PMP Sălaj, desfăşurată la Zalău, eveniment care a beneficiat de prezenţa preşedintelui executiv al PMP, Eugen Tomac, precum şi a senatorului de Sălaj, Vasile Lungu. Noul preşedinte al PMP Sălaj este Adrian Popan, căruia îi adresez felicitări. De asemenea, doresc succes întregii echipe PMP din judeţul vecin”, a spus deputatul Adrian Todoran.

Un alt mesaj transmis cu insistență de pemepiști a fost cel de minimizare a efectului pierderii fostului președinte desemnat al organizației, deputatul Liviu Balint, care a fost exclus din partid în vara acestui an.


Noua echipă de conducere a PMP Sălaj

 

În urma alegerilor, Adrian Popan a fost ales președinte cu unanimitate de voturi, iar prim-vicepreședinte a fost ales Fekete Carol. PMP Sălaj a optat pentru următoarea formulă de conducere: secretar general – Marius Blaj; secretar general adjunct – Florentina Chiș; vicepreședinți – Aurel Ciurte, Ioan Bogar, Ioan Ilieș, Flaviu Vecian, Claudiu Buzgău, Radu Știrb; secretar executiv – Ioan Ciocotișan, Gabriel Moș, Ramona Vid, Vlad Dănuț Deac, Ovidiu Chiorean, Diana Chiribișan; Comisia de Arbitraj și Integritate – Bartok Ibolya, Mariana Aghireșan, Vasile Țăran, Arsinte Bumb, Ioan Hale; Comisia de Cenzori – Cantemir Pașca, Cristian Rafa, Vasile Pop și trezorier – Maria Blaj.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

22 Iunie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Scorpion
22 Iunie 2018
Citeşte mai mult