Miercuri , 23 Ianuarie 2019

Acces limitat, pentru vizitatori, la Spitalul Judeţean Zalău

 Numărul crescut de cazuri de gripă şi infecţii respiratorii din ultima perioadă a determinat restricţionarea accesului pentru vizitatori la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. Nu vorbim de carantină, doar de măsuri de precauţie, precizează reprezentanţii unităţii medicale.

 Conducerea Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a luat măsuri pentru creşterea gradului de protecţie a pacienţilor, iar acest aspect impune limitarea numărului de vizitatori. Măsura are caracter temporar, urmând a fi ridicată în momentul în care se va observa o diminuare a cazurilor de infecţii respiratorii.

În Sălaj, în perioada 14 ianuarie, 20 ianuarie, s-au înregistrat, potrivit datelor primite de la Direcţia de Sănătate Publică Sălaj, 6 cazuri de gripă la Spitalul de Boli Infecţioase Zalău, toate cazurile fiind la grupa de vârstă 50 – 64 ani.

În ceea ce priveşte virozele,  s-au înregistrat 1786 de cazuri, cele mai multe la grupa de vârstă 15 – 49 ani, iar apoi la grupa de vârstă 5 – 14 ani. Marea majoritate au fost forme uşoare, 10 bolnavi au necesitat internare, 9 dintre aceştia fiind copii, spune directorul DSP Sălaj, Ligia Marincaş.

S-au înregistrat, în ultima săptămână 257 de cazuri de pneumonii, cele mai multe la grupa de vârstă 15 – 49 ani. Numărul internărilor a ajuns la 55, dintre care 32 au fost copii.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

20 August 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Berbec
20 August 2019
Citeşte mai mult