Luni , 11 Martie 2019

A început Postul Paștelui

Credincioșii ortodocși au intrat de luni, 11 martie, în Postul Paștelui, cel mai lung şi cel mai aspru dintre posturile Bisericii Ortodoxe. Pe parcursul șapte săptămâni, creștinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunţarea la alimentele de provenienţă animală. De asemenea, ei trebuie să se înalte sufleteşte prin rugăciune alături de fapte bune.
 
"Postul Mare este o perioadă pe care, din păcate, cei mai mulți o percepem ca o sumă de reguli restrictive legate de ceea ce avem voie să mâncăm, să facem sau să vorbim. Pentru creștinul practicant, însă, postul trebuie să fie altceva. E, într-adevăr, un efort, dar e un efort de a-L simți cumva pe Dumnezeu. Așadar, e o perioadă de șapte săptămâni de redeșteptare a dorului după Dumnezeu în om. Ascuțișul duhovnicesc se exersează și prin nemâncare, și prin nevorbire, și prin cercetare sau paza gândurilor, scopul, însă, este acela de a te întâlni cu Dumnezeu, de a-L găsi pe Dumnezeu înviat după șapte săptămâni în adâncul sufletului tău", pr. Claudiu Nechita, purtător de cuvânt al Episcopiei Sălajului.
 
Postul Mare aminteşte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitorul Iisus Hristos înainte de a începe activitatea Sa mesianică. În perioada Postului Paștelui există dezlegări la pește pe 25 martie, de praznicul Bunei Vestiri, și pe 21 aprilie, de Florii.
În această perioadă, din alimentaţie nu trebuie să lipsească sursele de proteine, cum ar fi ciupercile, fasolea, nucile, mazărea, năutul sau lintea, dar nici legumele şi fructele de sezon, care sunt o sursă foarte bună de vitamine, de minerale şi antioxidanţi.
Medicii le recomandă bolnavilor să aibă grijă în perioada postului pentru ca rigorile alimentare să nu le accentueze problemele medicale.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

21 Mai 2019
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Rac
21 Mai 2019
Citeşte mai mult