Marţi , 1 August 2017

A crescut cererea pentru subvenţionarea motorinei

31 iulie a fost ultima zi de depunere a cererilor pentru ajutorul de stat privind reducerea accizei la motorină pe semestrul II al anului 2017. În judeţul Sălaj au fost depuse 352 de cereri.

Cererile de plată prin care se solicită ajutorul pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură aferente perioadei aprilie-iunie 2017 au putut fi depuse până la sfârşitul lunii iulie. În judeţul Sălaj au fost depuse 352 de cereri, a declarat directorul APIA Sălaj, Călin Perneş. Cantitatea subvenţionată şi suma care se va acorda beneficiarului vor fi stabilite după ce datele din toate judeţele ţării vor fi centralizate şi se vor efectua operaţiunile de regularizare. Cel mai probabil, datele vor fi făcute publice la începutul săptămânii viitoare, a apreciat Călin Perneş.

Precizăm că în primul trimestru al anului curent, 335 de fermieri au beneficiat de ajutorul de stat pentru reducerea accizei la motorină. La nivelul judeţului Sălaj, suma totală plătită a fost 1.119.504 lei, iar cantitatea de motorină pentru care au fost alocaţi aceşti bani este 789.204,551 litri. Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2017 a fost stabilită la 1,4185 lei/litru. Depunerea dosarelor va fi urmată de controlul administrativ, după care, cel mai probabil la jumătatea lunii octombrie, vor fi transmise sumele alocate către beneficiari.

 La nivel naţional, suma totală plătită pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură în trimestrul I - 2017 a fost 91.026.815,00 lei, cu sursă de finanţare de la bugetul naţional, pentru un număr de 13.587 beneficiari şi o cantitate totală de motorină de 64.170.834,017 litri.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

11 Decembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Berbec
11 Decembrie 2018
Citeşte mai mult