Luni , 14 Mai 2018

30 de tineri sălăjeni, în Parlament

 Tinerii sălăjeni au oportunitatea de a ajunge în Parlament. Ei trebuie doar să îşi exprime opinia cu privire la „Parlamentul României în secolul XXI: provocări și vulnerabilități”. Primii 30 de elevi care se vor impune prin pertinenţa ideilor şi prin originalitate vor fi trimişi pentru câteva zile la Parlamentul României, acolo unde vor lua contact cu „puterea ţării”.  

Implicarea tinerilor în procesele democratice reprezintă unul dintre cele mai importante obiective ale statelor moderne. Conform Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, cele 1,2 miliarde de tineri la nivel global demonstrează constant faptul că populația tânără are potențialul de a deveni un factor de decizie determinant în ceea ce privește dezvoltarea mentalităților civice.
Pentru a-i aduce mai aproape pe tineri de „puterea legislativă a țării”, Asociația Sălăjenii Contează a lansat campania „Tinerii Sălăjeni în Parlament”, un demers ce are ca scop familiarizarea elevilor sălăjeni cu activitatea parlamentară, prin organizarea unui concurs de eseuri cu tema „Parlamentul României în secolul XXI: provocări și vulnerabilități”.
Astfel, elevii claselor a X-a și a XI-a din cadrul liceelor sălăjene vor trebui să prezinte în această lucrare o radiografie a instituției și a modului său de lucru, alături de propunerile lor cu privire la îmbunătățirea activității acesteia și a relaționării cu cetățenii.
Termenul limită până la care pot fi depuse lucrările este 25 mai, iar acestea pot fi trimise pe adresa de e-mail salajeniiconteaza@yahoo.com.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

18 Octombrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Balanţă
18 Octombrie 2018
Citeşte mai mult