Adresa
oras, România
telefoane
office@salajeanul.ro
Miercuri , 25 Octombrie , 2017

25 la sută din sumele alocate la nivel naţional în Programul Apicol a revenit Sălajului

de Cristina POP

 Au fost autorizate la plată cererile depuse prin Programul Naţional Apicol. La nivel naţional, judeţul Sălaj, cu 406 cereri de subvenţionare, se clasează pe primul loc la producţia apicolă.

Potrivit directorului APIA Sălaj, Călin Perneş, cu aceste subvenţii a fost posibilă şi cumpărarea de familii, mătci, tratament medical. La nivel naţional, Sălajul se poate mândri cu cel mai mare număr de apicultori. „Am autorizat la plată cererile cu Programul Naţional Apicol. Şi aici avem un rezultat excelent. Judeţul Sălaj a consumat 25 la sută din fondul alocat la nivel naţional. Avem la această schemă 604 cereri, cu o valoare a sprijinului de 8.300.000 lei. Aproape în tot judeţul găsim beneficiari în această zonă. Suntem pe primul loc la numărul de apicultori la nivel naţional, avem foarte mulţi apicultori în judeţ şi sprijinul este destul de consistent. Au fost bani şi pentru cumpărare de familii, mătci, pentru tratament medical”, precizează Călin Perneş, directorul APIA Sălaj.