Luni , 26 Noiembrie 2018

179 de femei din Nuşfalău şi Crişeni, consultate gratuit pentru cancerul de sân

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), în parteneriat cu Asociația Pacienților Cronici din România, a organizat a 5-a ediție a campaniei „Nu am făcut destul”, care are ca scop testarea gratuită pentru depistarea cancerului la sân în rândul femeilor din mediul rural. În weekend-ul trecut, caravana s-a aflat în județul Sălaj, la Nușfalău şi la Crișeni.

179 de femei au fost consultate, în total, în cele două localităţi.  

La Nușfalău au fost testate 95 de persoane, dintre care 17 femei au prezentat suspiciuni în urma ecografiei mamare si au primit recomandare către mamografie. La Crișeni au fost 84 de persoane la analize, iar 12 femei au primit recomandare către mamografie. Mamografiile vor fi asigurate de cei care au organizat această campanie.

Campania şi-a propus să convingă cât mai multe femei din zonele rurale , dar nu numai, să meargă constant la un control de specialitate, astfel încât să poată preveni instalarea bolii și, atunci unde este cazul, să înceapă tratamentul la timp, înainte să fie prea târziu. Anul acesta, campania de testări gratuite s-a desfăşurat în cinci județe din Ardeal: Alba, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Sibiu.

 

 

1 femeie din 7 are o problemă la sâni, dar nu se duce la medic

 

 

 

1 femeie din 7 are o problemă la sâni, dar nu se duce la medic de frică sau rușine. Anul trecut, în cadrul campaniei care s-a desfășurat în cinci județe din Moldova, medicii au descoperit că 1 femeie din 7 se confruntă cu o problemă la nivelul sânilor, însă refuză să meargă la medic de frică sau rușine. De asemenea, 4 din 5 femei nu făcuseră niciodată un control medical la sâni.  “Cancerul descoperit în fază incipientă, este tratabil. Costurile tratamentelor scad, iar șansele de supraviețuire cresc. Peste 15 la sută dintre femeile care au fost testate anul trecut au prezentat anormalități la sâni și au necesitat un control de specialitate. Mai grav, aproape 50 la sută dintre acestea aveau formațiuni de natură canceroasă și au fost trimise la medicul specialist”, spune Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

 

 

 

Cancerul la sân ucide anual nouă mii de românce

 

 

 

Cancerul de sân este o boală gravă, reprezentând una dintre principalele cauze de mortalitate în rândul femeilor din România și din întreaga lume. Cu toate că este o afecțiune care se poate vindeca dacă este depistată în fază incipientă, cancerul mamar ucide anual peste 9.000 de românce. Tocmai din acest motiv, specialiștii trag un semnal de alarmă și le îndeamnă pe femei să își facă lunar o autoexaminare a sânilor și, cel puțin o dată pe an, să meargă la control la medicul specialist.

 

 

3 pași esențiali în depistarea precoce a cancerului la sân

 

 

 

În fiecare lună trebuie să-ți palpezi singură sânii, de preferat la o săptămână după apariția menstruației. Trebuie să fii atentă la orice fel de modificare apărută în forma sau în dimensiunea sânilor: un nodul, schimbări ale aspectului pielii (încrețitură, gropiță, roșeață, aspect de “coajă de portocală”), secreții sau modificări la nivelul mamelonului. Specialiștii susțin că 70 la sută dintre cazurile de cancer de sân sunt descoperite de femei în timpul alăptării. Dacă observi vreuna dintre modificările de mai sus, trebuie să mergi imediat la medicul de familie. Ecografia sau mamografia (după vârsta de 40 de ani) sunt extrem de importante. Chiar dacă nu ai descoperit nicio problemă este foarte important să mergi la medicul ginecolog sau la medicul de familie o data la trei ani dacă ai până în 40 de ani și în fiecare an dacă ai peste 40 de ani.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.
Salajeanul TV

Meteo

12 Decembrie 2018
Zalău
0.0° C

Detalii Meteo

Curs valutar

10 Iulie 2017
EUR EUR
4.5684 lei
USD USD
4.0107 lei
CHF CHF
4.1540 lei

Horoscop

Berbec
12 Decembrie 2018
Citeşte mai mult